THOUSANDS OF FREE BLOGGER TEMPLATES

sâmbătă, 15 august 2009

Labirintul Toamnei -III-




Timpul se oprise şi el în loc pentru ei doi vrând, parcă, să-i ajute să recupereze anii pierduţi. Fiecare se gândea în sinea lui ce crede celălalt despre el, dar nu aveau curajul să-şi vorbească de teamă să nu destrame vraja ce se revărsa peste ei, ţinându-i apropiaţi în dansul acela, care făcuse să clocotească în ei pasiuni ascunse şi neîmpărtăşite. El îi simţea răsuflarea reţinută din zvâcnirea pulsului ce îi făcea inima să se zbată cu mişcări haotice. Ea se lăsase copleşită de tandreţea gesturilor lui. Nu îşi închipuise niciodată că un om imposibil şi veşnic nemulţumit ca el ar fi capabil de astfel de îmbrăţişări. Muzica se repetase la nesfârşit, dar ei nu simţeau decât căldura care se degaja din piepturile lor şi care se contopea într-o dorinţă ce le unise gândurile într-unul singur.

Într-un târziu, s-au oprit şi s-au aşezat în cerdac. Erau stingheri ca doi adolescenţi. Niciunul nu ştia ce să facă cu gândul acela încolţit în timpul dansului şi îl plimbau de la unul la altul ca într-un joc de-a v-aţi ascuns. Ea, încordată de atâta emoţie, încerca să-i anticipeze reacţiile. El se temea să nu pară ridicol. Se simţea vulnerabil. Îl părăsiseră toate orgoliile şi în ciuda faptului că se împotrivise trebuia să se recunoască pentru o clipă învins. Parfumul ei ascundea un freamăt ce îi răscolise trăiri pe care crezuse întotdeauna că şi le poate înfrâna. Se înşelase. Fusese singur o perioadă destul de lungă şi nu crezuse nicicând în poveşti cu suflete pereche. Dar acum inima lui bătea altfel şi el îi auzea tot mai adânc chemarea. Era derutat de toate sentimentele acelea ce năvăliseră barbare peste el lăsându-l prădat în mijlocul mărilor de incertitudini. Ea ar fi făcut primul pas dacă în minte nu i-ar fi răsunat cuvintele lui de demult, când ar fi vrut să-l vadă, dar el se împotrivise spunându-i că s-ar cădea ca el să o caute mai întâi. Mai târziu a înţeles că îi spusese aşa pentru că era indecis şi se temea să-şi găsească liniştea pe care ea ar fi putut să i-o aducă. Sau poate că ea doar îşi închipuise asta ca să sufere mai puţin. Nici ea nu mai era sigură. Oricum nu reuşise să mai şteargă din memorie refuzul lui care îi răsuna şi acum la fel de metalic ca atunci şi care o făcea să fie lipsită acum de iniţiativă.

Când se aştepta mai puţin, a simţit mâna lui, care o cuprinsese pe după umeri, trăgând-o uşor spre el. Şi-a aşezat capul pe pieptul lui şi i-a auzit inima care bătea parcă în silabe rostindu-i numele. Auzea clar cele trei silabe şi o căldură neobişnuită pe care nu o mai simţise niciodată i-a năvălit în toată fiinţa inundând-o. Inima ei a răspuns tare cu două silabe gata să-i spargă pieptul. Vraja se înfăptuise. A privit o clipă spre cer şi a avut impresia că luna îi făcea complice cu ochiul. I-a trimis şi ea un zâmbet larg. Acum îşi permitea să zâmbească.

El aştepta semnul ei, dar ea încremenise în îmbrăţişarea aceea pe care o visase atât. Temându-se că reacţia ei nu ar fi una aşteptată de el, s-a ridicat brusc. Trezită din reverie a pălit la gândul că el va pleca destrămând firul fragil al visului. S-a ridicat şi simţea cum pământul îi aluneca de sub picioare. Îl auzea în frânturi, dar înţelesese că vrea să plece. Se ţinea cu mâna de spătarul unui scaun ca să evite prăbuşirea. Fusese atât de aproape. Stricase totul cu purtarea ei plină de prejudecăţi.

L-a văzut cum se întoarce şi pleacă nedumerit de reacţia ei. Nu fusese în stare să articuleze măcar un sunet. Ar fi vrut să-l strige cu toată forţa ei, dar glasul i se transformase într-un strigăt mut. Nu ştia ce să facă. Ar fi alergat spre el să-l oprească, dar picioarele nu o mai ascultau. Simţea cum se îngroapă cu fiecare pas pe care el îl făcea spre poartă. Atunci s-a agăţat de un gând. Dacă el va întoarce capul să o mai privească o dată, va alerga spre el să-l oprească.

A plecat contrariat de purtarea ei. Nici măcar nu îi răspunsese la salut. Se uitase la el de parcă era sub influenţa unor stupefiante. Ciudată fiinţă… Şi cu toate astea îşi simţea încă inima palpitând neobişnuit. Ar fi întors capul să o mai privească o dată, dar se gândea că, dacă ar fi vrut să-l oprească din drum, ar fi alergat după el. Mai avea puţin până la alee şi o rază, în care el nu crezuse niciodată, îi şoptea să se întoarcă. Era gândul ei, care îl ajunsese din urmă. În el se dădea o luptă acerbă. S-ar fi întors, dar orgoliul care îl părăsise în timpul dansului revenise destul de repede şi îi dicta să meargă spre ieşire. La fel de brusc cum se ridicase, s-a întors spre grădină.

În momentul acela, ea a ţâşnit spre el lăsându-l fără reacţii. Cu respiraţia întretăiată de efort şi de emoţie l-a cuprins într-o îmbrăţişare pe care el nu ar fi bănuit-o atât de puternică. S-a lăsat îmbrăţişat şi şi-a trecut uşor mâna prin părul ei negru ce îl făcea să viseze la clipe nebănuite. Apoi şi-a îngropat faţa în el vrând parcă să-şi întipărească în minte mirosul acela dulce-amărui. Era prima dată după mult timp când lăsa luciditatea să-l părăsească. I-a ridicat capul şi a privit-o în ochi. Ea a citit în privirea lui strălucirea aceea pe care dorinţa o lăsase la vedere. Înţelesese ce va urma.

0 comentarii: